Lui Marian Iancu, patronul Timișoarei, nu i se pare un lucru ieșit din comun faptul că DNA face verificări în cazul lui Mircea Sandu. Iancu a precizat însă că șeful Federației Române de Fotbal nu este implicat în cazul de mită pentru organizarea Euro 2012 și că acest lucru se va demonstra în viitorul apropiat.
„Atunci când există o suspiciune de mită, obligatoriu se merge către spălare de bani, iar în Europa acesta este un delict extrem de grav. La simpla apariție a unor astfel de informații autoritățile se sesizează automat. Nu există nicio probă împotriva lui Mircea Sandu, dar era obligatoriu ca Parchetul să se sesizeze. Mi s-a întâmplat și mie în Elveția. Nu cred că Mircea Sandu este implicat, se va face lumină în acest caz. Este de presupus că se cer unele susțineri, dar nu cred că pe bani. Totul este politică, politica fotbalului mare. Nu s-a votat pe bani, ci la dispoziția președintelui UEFA„, a declarat Marian Iancu la gsptv.
Referitor la partida de duminică, din campionat, Iancu a declarat că ar dori ca formația lui Contra să evolueze mai bine decât a făcut-o în meciul de Cupă și să se mențină în primele echipe ale Ligii I.
„Cel puțin în această etapă trebuie să păstrăm distanța fața de contracandidate. Meciul cu Brașov este un moment care trebuie tratat cu echilibru. Sper să văd altă echipă duminică seară, față de cea din Cupă”, a încheiat Marian Iancu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER